aproape

trece, într-o zi, o gagică mișto prin oraș. bă. e d-aia, plimbată, iubită și maltratată, îmi spun. moam, ce-ai, are traume, integrame. merge la terapie, vrea #săserepare. cine te-a stricat, fată?

cică a avut bursă pe la facultate și note mari prin liceu. putea să lucreze și la Mc, nu mă deranja.

hap, o abordez și eu. care-i treaba, domnișoară?

ba că niciuna, ba că uite, ar fi asta și asta.

argh, ‘copilul interior’. mucoasa mică, super drăguță, cu ochișorii ăia stălucitori, vrea treaba aia. și se răzgândește, că e copil capricios. obține, se plictisește, trece la altceva. e primul gând.

zic să-i ofer ce vrea. în general, e ca mine, dar, am zis să merg pe filmul ei de data asta.

greșesc, mă. și am greșit.

sunt atât de aproape. la un pas departe. mă uit la tine. vrei ceva. apoi altceva. vrei mai mult. nu primești acel mai mult. te enervează. începi să țipi. dai din picior. nu te mai suport! (o gândesc, nu o spun și îmi retrag, vinovată, cuvintele)

vino, fată, aici. ce-ai, te-ai supărat? ce ziceai că vrei?

n-am măi, lasă-mă. sunt, de obicei, atât de aproape. de jobul ăla; de greutatea perfectă, standardele perfecte, încrederea, neîncrederea, roz, dar, nu prea, liniștește-te, dacă, pentru cineva, ești doar frumoasă și proastă?

mi-a zguduit existența. păi, cum, în lumea asta, să fiu doar… frumoasă?! mnu e doar atât. sunt mai mult de atât…

… mâncăm popcorn până se încheie conflictul?

Ă… Popcorn sună bine. Unde o denunțăm pe asta mică?

La Poliția Modei. Era să poarte rochie cu dres plasă. Cum a spus, aproape.

APROAPE dezbrăcată. Dar, nici prea-prea, nici foarte-foarte. 🙂